close
ianuarie 7, 2020

Pălăria Dădârlat, o poveste din 1896

image

Cine trăia pe la sfârșitul veacului al XIX-lea în Săliște, o așezare din Mărginimea Sibiului, putea vedea, deseori, un tânăr care trecea pe ulițe într-o căruță cu coviltir și se ducea tot mai departe, până când nimeni din acel sat nu-l mai zărea. Avea căruța încărcată cu pălării pentru oieri și alte lucruri de care aveau nevoie aceștia, opinci și foarfeci de tuns oile.

Străbătea așezările Mărginimii și ajungea până dincolo de munte, la oieri din Oltenia sau la cei din Bran. Primea în schimb alte produse, mai ales lână. Îl chema Ion Dădârlat.

Ion și Ana Dădârlat, alături de toți cei opt copii. Fotografie din 1927, la nunta de argint – 25 de ani de căsătorie. | Foto după imaginea originală: Mira Kaliani

Ion și Ana Dădârlat, alături de toți cei opt copii. Fotografie din 1927, la nunta de argint – 25 de ani de căsătorie. | Foto după imaginea originală: Mira Kaliani

Harnic și serios,  Ion Dădârlat a învățat să facă pălării în atelierul unor sași – în Săliște erau stabilite doar trei familii de sași. Această familie unde muncea Ion avea și o prăvălie de unde el se aproviziona cu marfă și o ducea prin alte locuri. Mai exact, a furat meseria și nu i-a luat mult până ce a prins curaj și a deschis în Săliște propriul lui atelier de confecționat pălării. Era în 1896, când avea 17 ani.

Acesta a fost primul atelier de pălării deschis de un român în Transilvania, atunci parte din Imperiul Austro-Ungar, chiar din țară, după cum spune azi un nepot – toate celelalte ateliere aveau ca proprietari fie sași, fie maghiari.

Afacerea lui Ion Dădărlat a înflorit după ce Transilvania a devenit parte din România, iar căruța cu coviltir a rămas amintire. Ion și-a permis să cumpere o camionetă pentru a transporta pălăriile în diferite locuri.

Așa a început povestea pălăriilor Dădârlat. „Nu vindem numai un produs. Vindem un produs care are o poveste ce merită să fie auzită”, spun cu mândrie firească urmași ai lui Ion Dădârlat.

Sebeș, toamna anului 2019. Pornisem în căutarea străzii Dorobanți numărul 5. M-am ajutat de google maps ca să nu rătăcesc inutil sau pentru a descoperi din nou că, uneori, localnicii dau impresia că sunt mai rătăciți în propriul oraș decât un străin.

Așa am ajuns fix în fața unei clădiri cu o vitrină cu pălării și cu firma „pălării Dădârlat”. Am intrat și aici i-am întâlnit pe Dan și Mădălina Dădârlat, a patra, respectiv a cincea generație care se ocupă azi de afacerea fondată în urmă cu 124 de ani, în Săliște, Sibiu, de Ion Dădârlat.

Stânga: Meseriași români la Budapesta, 1904; Dreapta: Ion Dădărlat, pălărier, și unul dintre fii, la o expoziție în București, în 1935 | Foto după imagini originale: Mira Kaliani

Stânga: Meseriași români la Budapesta, 1904; Dreapta: Ion Dădărlat, pălărier, și unul dintre fii, la o expoziție în București, în 1935 | Foto după imagini originale: Mira Kaliani

Generațiile Dădârlat

Ion Dădârlat, fondatorul atelierului de pălării ce-i poartă numele, a avut opt copii. Între primul, tot Ion, și ultimul, Octavian, tatăl lui Dan, născut în 1926, diferența de vârstă era de 20 de ani. După moartea lui Ion Dădârlat, în 1938, afacerea a fost preluată de primul lui fiu. Acesta a murit în 1968 și afacerea a fost continuată de tatăl lui Dan, până în 2006 când la vreo 80 de ani și-a încheiat socotelile cu viața.

Pentru bunicul lui Dan Dădârlat, aceasta a fost meseria de bază, a trăit din confecționarea și vânzarea pălăriilor și a trăit bine. Și-a trimis toți copiii la școală, unii au urmat studii universitare. Indiferent de educația lor, toți au știut să lucreze o pălărie, iar când veneau acasă, la Săliște, munceau în atelier alături de tatăl lor.

„Când a fondat fabrica, bunicul a avut vreo zece ucenici.  A mers bine, cea mai înfloritoare perioadă a fost cea interbelică”, povestește Dan Dădârlat.

În atelierul lui Ion Dădârlat se făceau pălării exclusiv pentru bărbați, diferite ca model în funcție de zonă, etnie, ocupație – românii din Mărginime purtau pălării negre cu boruri înguste, în schimb, pălăriile sașilor aveau borurile mai largi, iar oierii umblau numai cu tradiționalele clopuri. Totul se lucra manual, de la cloș, care e prima formă a unei pălării, la vopsit, tras pe calapod.

„Clopurile tradiționale purtate de ciobani din Mărginime și de la Tismana până la Bran, toate erau făcute în atelierul nostru”, spune Dan Dădârlat.  Și încă se mai fac în atelierele lor din Sebeș, deși, de mulți ani, cererea pentru acestea a scăzut mult.

„Dădârlat nu e un nume potrivit pentru un brand. Multe consoane, greu de pronunțat, greu de ținut minte, dar pentru mine este esențial să păstrez acest nume, în spatele a tot ce facem noi acum e povestea frumoasă de peste o sută de ani”, spune Mădălina. Poate că numele Dădârlat îl uiți, dar pălăria Dădârlat sigur nu o vei uita acasă. Va rămâne acel accesoriu ce distinge, atrage priviri, scoate din mulțime. | Credit foto: Mira Kaliani

„Dădârlat nu e un nume potrivit pentru un brand. Multe consoane, greu de pronunțat, greu de ținut minte, dar pentru mine este esențial să păstrez acest nume, în spatele a tot ce facem noi acum e povestea frumoasă de peste o sută de ani”, spune Mădălina. Poate că numele Dădârlat îl uiți, dar pălăria Dădârlat sigur nu o vei uita acasă. Va rămâne acel accesoriu ce distinge, atrage priviri, scoate din mulțime. | Credit foto: Mira Kaliani

Din Săliște la Sebeș

Cel care a mutat afacerea din Săliște la Sebeș a fost tatăl lui Dan Dădârlat. După moartea fratelui său, Ion, a luat din Săliște calapoadele rămase de la tatăl lui, prese și fiare de călcat, și s-a mutat în Sebeș. El a lucrat contabil la o fabrică în apropiere de Sebeș, s-a căsătorit cu o fată din oraș și s-a stabilit aici. Timpul lui liber nu era neapărat liber, dar era cel mai plăcut timp pentru el, fiindcă îl petrecea în atelierul de pălării pe care și l-a făcut în curtea casei din Sebeș. Acolo a învățat meșteșugul și Dan.

În perioada comunistă, au avut voie să facă numai pălării tradiționale purtate de bărbați și pe care le duceau la târgurile ce se organizau în diferite localități din țară unde le vindeau ca pâinea caldă.

De profesie inginer, născut în 1960, Dan Dădârlat a început să lucreze constant în atelierul de pălării al tatălui său după ce a terminat facultatea, în 1986. Meseria însă a învățat-o în copilărie, ca toți cei din neamul Dădârlat. În acea perioadă, pentru el era un hobby ce aducea un venit suplimentar salariului.

După 90, a început să se ocupe tot mai mult de atelierul de pălării, cu toate că nu a renunțat la serviciu. În acea perioadă nu aveau angajați la atelier și se mulțumeau să facă acele pălării tradiționale bărbătești, pentru care cererea era încă mare.

În 1996, Dan Dădârlat a cumpărat primele utilaje din Germania, în România nu se găseau, o linie completă pentru confecționarea de pălării clasice pentru bărbați. Până atunci, a lucrat la fel ca bunicul lui, totul manual. De altfel, calapoadele folosite și azi la pălăriile pentru bărbați sunt cele rămase de la bunic.

În acest meșteșug, nu există utilaje care să facă toată munca omului – chiar și cele noi folosesc mecanismul din anii ’70,  iar 50 la sută din munca la o pălărie tot manual se face, am aflat. Mai ales pentru pălăriile de damă. Cele clasice pentru bărbați se fac prin presare, în general totul automatizat. Accesoriile în schimb se adaugă în mare parte manual.

Până ajunge la vânzare, o pălărie se ia, cum zice Dan Dădârlat, cam de 40–50 de ori în mână, asta înseamnă că de fiecare dată se lucrează ceva la ea. Mai sunt și două perioade de uscare, când trebuie să aștepți, prin urmare se fac serii de 50, ca să fie rentabil.

Pe scurt, se vopsește, se apretează, se trage pe calapod, se pregătește pentru diferite modele. Se lasă la uscare, după care, cele de bărbați se duc la presă, cele de femei se trag pe calapoade, se curăță, apoi se trece la cusut – ce implică mai multe etape, pus mușama, panglici, șnururi, căptușeala. După toate acestea, se reîntoarce în atelier pentru încă o curățare și finalizarea ei.

„Un om care se respectă are cel puțin două–trei pălării”, spune Dan Dădârlat. | Credit foto: Mira Kaliani

„Un om care se respectă are cel puțin două–trei pălării”, spune Dan Dădârlat. | Credit foto: Mira Kaliani

„Piața te învață!”

După ce așa-numitele târguri de țară s-au desființat în mare parte,  au fost nevoiți să găsească alte puncte de desfacere. Din 2000, au început să distribuie prin mai multe magazine din țară – în prezent, vând în peste 140 de magazine din România –,  pălării pentru bărbații, diferite modele. Apoi și-au dat seama că mai există o piață. Cum cererea pentru pălării de damă a apărut, afacerea s-a adaptat pieței. Au fost făcute și calapoade pentru acestea și cu încetul au introdus în ofertă și pălării pentru femei. Erau în general modele clasice, căutate de femei mai în vârstă.

Au prins ultimii meșteri români care mai știau să facă acele calapoade de care au nevoie în confecționarea pălăriilor. În România, aflu, nu mai sunt meșteri care să facă asta. În perioada comunistă, au fost două fabrici ce confecționau pălării, una la Timișoara și alta la Periam, tot în județul Timiș. Au fost fabrici cu tradiție, cele mai cunoscute, și acolo au lucrat oameni care știau totul despre acest meșteșug. Acele fabrici au dispărut după ’90, iar la ora actuală în România, în Atelierele Dădârlat din Sebeș se confecționează cele mai multe pălării.

„Piața te învață și, dacă vrei să continui, trebuie să te adaptezi. Cu timpul, am văzut ce se poartă, ce se cere și ofeream acele pălării pe gustul clienților. Și continuăm să facem la fel”, spune Dan Dădârlat. Astăzi vânzările de pălării pentru dame înseamnă cam 80 la sută din afacere.

Calapoade vechi și mai noi | Credit foto: Mira Kaliani

Calapoade vechi și mai noi | Credit foto: Mira Kaliani

„Dacă vă uitați la filme vechi, nu vedeți bărbați fără pălărie.”

Îmi spune Dan Dădârlat. Pălăria este un accesoriu – nu e necesar unei ținute, însă atunci când, într-o mulțime de oameni, o singură persoană poartă o pălărie, cu siguranță va fi cea remarcată.

„E vorba de atitudine, de un plus pe care ți-l aduce. Nu completează neapărat o ținută, dar creează o ținută. Distinge. Nu o să vezi pe oricine cu pălărie – mă refer și la tineret. În generația părinților mei s-au purtat mai mult pălării, în special doamnele mai în vârstă poartă la diferite ocazii. În generația mea, o pălărie face diferența – când vezi o tânără pe stradă cu pălărie o distingi de restul mulțimii. Despre asta e vorba. Aduce eleganță, un statut – fiindcă nu oricine poartă pălărie”, explică Mădălina Dădârlat.

Tatăl ei mărturisește că poate recunoaște o pălărie făcută în Atelierele Dădârlat dintr-o mie de pălării.

Pălăriile se aleg și în funcție de categoria de vârstă.

Mădălina detaliază: „Femeile până în 40 de ani poartă mai mult stilul masculin, cu boruri drepte, ușor largi, clasicul fedora, accesorizat după stilul și gustul fiecăruia. În prezent, calota masculină, indiferent dacă este o pălărie pentru femei sau bărbați, merge cel mai bine la această categorie de vârstă. Pentru anul 2020, am observat că se cere calota mai înaltă cu boruri ușor mai largi. Modelul de pălărie pentru femei și cel pentru bărbați este același, dar diferența constă  în accesorii și locul unde se pun. Cei mai în vârstă preferă borurile mai scurte – cu cât înaintezi în vârstă devii mai scund, iar borurile largi deranjează”.

În funcție de sezon, sunt anumite tendințe și la culorile pălăriei. Vara, se vând în general cele de culoare albă, bej, gri deschis. Culorile toamnei sunt cărămiziu, verde închis, iar primăvară se preferă cele pastelate. Evident, negrul rămâne culoarea clasică și cea mai cerută – cam 40 la sută din vânzările pălăriilor Dădârlat.

Anumite pălării se potrivesc oricărei ținute. „Dacă port pantofi stiletto și o pălărie fedora, e o ținută elegantă. Dacă port teniși și cu exact aceeași pălărie fedora – am o ținută sport. Sunt modele ce se vând bine tocmai datorită faptului că pot fi asortate oricărei ținute. Sigur, sunt și modelele mult mai elegante pe care nu le poți purta cu ținute sport. Depinde de accesorii, acestea fac diferența”, spune Mădălina.

Unde fiecare pălărie se curăță și capătă forma finală | Credit foto: Mira Kaliani

În Atelierele Dădârlat se fac astăzi pălării pentru dame, bărbați, copii,  pălării arse și pălării pictate, pălării cu accesorii florale, lucioase, strasuri, toate aplicate pe calota masculină – o tendință actuală. Practic pot fi făcute sute de pălării, fără să fie două la fel. Se fac din lână merinos sau „miță”, adică de la miei, ori, cele mai scumpe, din păr de iepure.

Se confecționează mai departe și clopuri pentru ciobani, dar și pălării pentru vânători, pădurari sau din cele purtate de gabori. Culioanele purtate de călugării de la Athos se fac tot în Atelierele Dădârlat din Sebeș.

Cele tradiționale, clopurile, sunt mai dificil de făcut, deoarece cloșul e mult mai gros. Clopul protejează de ploaie, dar atunci când trebuie să bea apă, ciobanul tot din clop bea – asta e proba calității, dacă ține apa.

Cea mai sofisticată pălărie creată în Atelierele Dădârlat a fost pentru o expoziție în Dubai unde au participat în primăvara anului 2019. A fost o pălărie unisex, accesorizată cu motive metalice, cumpărată de un bărbat.

Pălăriile Dădârlat sunt cumpărate tocmai pentru calitatea lor. Lumea le caută, le știe. Pentru Dan și Mădălina Dădârlat, o pălărie de calitate înseamnă să fie respectă tehnologia și să le placă în primul rând lor: „Dacă nouă ne place, atunci și clientul va fi mulțumit”. Iar un brand care există de peste 120 de ani poate rezista pe piață doar datorită calității, apreciază Mădălina.

Atelierul de cusut – fiecare mașină e adaptată pentru anumite etape | Credit foto: Mira Kaliani

Atelierul de cusut – fiecare mașină e adaptată pentru anumite etape | Credit foto: Mira Kaliani

De la târguri de țară la magazin online

Au un magazin propriu doar în Sebeș, unde se află și atelierul. Au lansat și un magazin online pe care Mădălina dorește să-l îmbunătățească pentru clienți. Înainte de a comanda, va exista o opțiune variată de personalizare – în afară de mărime și culoare, fiecare va putea alege exact cum dorește să fie pălăria și ce accesorii să aibă.

Livrează în general în România, însă, atunci când au avut comenzi ferme, au trimis pălării în Australia, America, Grecia, Italia ori Israel.

Din atelierul de cusut  | Credit foto: Mira Kaliani

Din atelierul de cusut  | Credit foto: Mira Kaliani

Mirajul de a pleca în alte țări

Cea mai mare problemă cu care se confruntă afacerea lor, de altfel o problemă generală în țară, este lipsa forței de muncă.

„Nu găsim oameni care să dorească să învețe meserie, deși consider că-i plătim foarte bine, dar e mirajul de a pleca în străinătate. Chiar acum sunt doi băieți care vor pleca”, spune Dan Dădârlat.

Cei care vin să se angajeze, sunt învățați meseria la atelier – cine e serios și vrea să învețe, în trei luni poate stăpâni meșteșugul. În toată această perioadă, primesc lunar salariul, chiar dacă lângă un angajat nou trebuie să fie mereu un altul cu experiență și să-l supravegheze când lucrează. Nu după mult timp, cei mai mulți aleg să plece în alte țări. Și cei de la Atelierul de pălării Dădârlat trebuie să o ia de la început cu alții.

Astfel de meserii nu mai par atractive pentru nimeni. Toți vor să lucreze în fabrici cât mai tehnologizate unde apasă două butoane și mașina face toată treaba. Nici să lucrezi într-un atelier de pălării nu e complicat, însă îndemânarea și atenția la detalii sunt cerințe de bază.

În plus, rata de șomaj este foarte scăzută în Sebeș și împrejurimi, ceea ce înseamnă că este și mai dificil să se găsească în oraș oameni care nu au un loc de muncă.

Pe lângă toate acestea, lipsa oamenilor calificați a fost generată în primul rând de desființarea școlilor de meserii. „Statul este principalul vinovat. Dacă existau acele școli, mulți ar fi mers acolo, ar fi învățat o meserie și dintre ei unii ar fi rămas să muncească în țară. Însă statul nu a făcut nimic pentru a-i ține pe oameni în țară, ca în multe alte domenii”, spune Dan Dădârlat.

„Bunicul i-a oferit o pălărie făcută de el chiar și regelui Carol I, a fost și o fotografie făcută atunci cu el și regele, dar când au venit comuniștii, de teamă să nu aibă necazuri, dacă se afla că au asemenea poze, cum vorbeau oamenii, au distrus poza”, spune Dan Dădârlat.  | Credit foto: Mira Kaliani

„Bunicul i-a oferit o pălărie făcută de el chiar și regelui Carol I, a fost și o fotografie făcută atunci cu el și regele, dar când au venit comuniștii, de teamă să nu aibă necazuri, dacă se afla că au asemenea poze, cum vorbeau oamenii, au distrus poza”, spune Dan Dădârlat.  | Credit foto: Mira Kaliani

O afacere de familie

Acum în Atelierele de pălării Dădârlat lucrează Dan, soția lui și fiica lor, Mădălina, care se ocupă de marketing, promovare, dezvoltarea magazinului online. Alături de ei, mai sunt șase angajați permanenți. La Sebeș este singurul atelier pentru că fluxul trebuie urmărit, „când nu se poate urmări, apar probleme”, crede Dan Dădârlat.

Prin clasa a XII-a, Mădălina Dădârlat se visa profesoară și dorea să dea la Litere. După ce fratele ei a ales să facă stomatologia, „cărțile au fost împărțite”, spune ea. A știut că ea va fi cea care va prelua la un moment dat afacerea familiei, așa că a făcut Științe Economice. După finalizarea studiilor, în 2015, a lucrat în Cluj-Napoca doi ani, după care s-a reîntors acasă și s-a readaptat vieții din Sebeș.

„A fost decizia mea și mi-am asumat-o, părinții m-au lăsat să aleg ce vreau eu să fac.”

S-a ocupat la început de contabilitate, iar din 2019 lucrează în zona de marketing.

Tată și fiică, alte două generații, a patra și a cincea, ce duc mai departe povestea pălăriilor Dădârlat | Credit foto: Mira Kaliani

Tată și fiică, alte două generații, a patra și a cincea, ce duc mai departe povestea pălăriilor Dădârlat | Credit foto: Mira Kaliani

O întreb pe Mădălina dacă ea nu a fost atrasă de mirajul de a pleca din România și trăi în altă țară. „Niciodată”, zice repede și mărturisește: „Noi (n: ea și fratele ei care lucrează tot în Sebeș) am fost crescuți să ne întoarcem acasă. Pentru mine, acasă înseamnă la Sebeș. Nu m-a tentat să plec niciodată, am avut aici tot ce mi-am dorit. Nu am găsit un avantaj pe care să mi-l ofere o altă țară”.

Singurul lucru care o pune pe gânduri este sistemul de sănătate din România. „Deocamdată nu am avut nevoie, dar îi văd pe părinți cu ce probleme se confruntă în această zonă. Totuși, cred că cel mai important lucru este liniștea pe care o ai când ajungi acasă. Faptul că am aici familia, prietenii – acestea sunt lucrurile valoroase pentru mine și nu neapărat că merg într-o altă țară și câștig mult mai mult, dar nu am pe nimeni alături, cu care să mă bucur.”

share:

Comentarii (Un răspuns )

ianuarie 19, 2020

Ordine sau dezordine

Felicitari pentru reportaj si pentru munca de peste generatii. Sper sa gasiti acei oameni care sa lucreze cu drag palaria si in secolul urmator.