tel. 0751-129-350 / e-mail: comenzi@palariadadarlat.ro

De vorbă cu Andreea Marin

Sunt momente care te marchează, îți rămân întipărite în minte atât de profund încât le simți în fiecare parte a corpului, despre care vrei să povestești, să scrii, să nu le lași uitării. Asta s-a întâmplat și când am întâlnit-o pe Andreea. Am cunoscut foarte multă lume în ultimul timp, oameni care poate sunt mai mult sau mai puțîn apreciați ca și Andreea, însă eu am ales să scriu despre ea. De ce? Pentru că avea o privire de om bun, iar eu asta caut în oamenii pe care aleg să mi țin aproape.

Nici în ziua de azi nu știu exact care e motivul pentru care Andreea și-a rupt din timp ca să ne intalnim, cert e că nu doar conversația cu ea a fost de-o plăcere greu de descries în cuvinte, ci și întreagă încăpere transmitea din fiecare colțișor. Ca să încep cu începutul, pe Andreea am avut ocazia să o întâlnesc în cadrul unei gale organizate de primăria orașului meu natal, Sebeș. A fost o surpriză să aflu că prin pură coincidență știa deja despre noi. Și de aici va pot spune vorba pe care-o folosesc mereu, “totul se leagă”. (…)

Era început de aprilie, era luni și așteptam să se facă ora două. Opresc să cumpăr flori și eram indecisă între două buchete. L-am ales pe cel violet și pornesc spre Andreea. Ajung la două fără câteva minute și mă primește asistenta ei într-un birou atât de plin de povești puse-n ramă. Era toată viața Andreei într-o încăpere. Și cu toate astea știți ce am observant prima oară de cum am intrat? Două pălăriuțe de păpuși, așezate pe-o noptieră, făcute de noi cu foarte mult timp în urmă, despre care habar nu am cum au intrat în posesia ei. V-am spus eu ca totul se leagă.

Am așteptat-o câteva minute până a venit, timp în care generația noastră cel mai probabil și-ar fi petrecut-o cu un scroll pe facebook sau instagram. Eu aveam tot “peretele” Andreei la propriu în față ochilor mei. Am uitat ce înseamnă tehnologia și nu-mi puteam lua ochii de la munca ei. Și vreau să accentuez “muncă” pentru că omul acesta chiar a muncit să ajungă unde e. Aveam 7 ani când am văzut-o prima oară pe Andreea la televizor, și la 27 stau față în față cu ea. Nu mi-au trebuit numai 20 de ani ca să ajung aici :). Diplome peste diplome, coperte de reviste și articole, toate acopereau pereții de jos până sus. Fiecare ramă ascundea o poveste, iar eu mă aflăm printre zecile de povești bine așezate. Cine știe, poate într-o bună zi, va fi și povestea mea agățată acolo!

Nu exagerez când spun că s-a luminat încăperea când a intrat Andreea, pentru că hai să recunoaștem, are o prezența greu de trecut cu vederea. Discuția noastră s-a derulat atât de natural de parcă ne cunoașteam de-o viață. Și nu, nu datorită mie, ci datorită ei, pentru că a știut să mă facă să mă simt confortabil. Și da, aș fi putut să stau să o ascult la nesfarsit. Dar noi aveam o ora. O ora care parcă a durat câteva secunde, dar care-a marcat o existența. Atât de frumos i se leagă cuvintele. Atât de bine știe să transmită. Atât de grijuliu punctează lucrurile importante. Tot timpul am fost pasionată de oamenii care au cursivitate în vorbire și care și transmit ceva prin ceea ce spun, iar eu am ajuns în casa unuia care pe departe îi întrece pe mulți specialiști în comunicare! Da, sunt o norocoasă. Am plecat de acolo cu un amalgam de sentimente și idei. Nu vă pot descrie ce-a fost în mintea și-n sufletul meu. Dar e de bine. Și presimt că asta-i doar o filă din povestea noastră.

Distribuie acest articol



Top