tel. 0751-129-350 / e-mail: comenzi@palariadadarlat.ro

De ce „Pălăria Dădârlat”?

Străbunicul meu, cel care a înființat fabrica de pălării acum mai bine de 120 de ani, a avut 8 copii. Suntem o familie numeroasă și ne-am făcut un obicei să ne întâlnim cel puțin o dată pe an! Dacă la început am fost reticentă cu privire la “Întâlnirea verilor”, vă spun sincer că mai nou nu doar că abia o aștept, ci fac și tot ce îmi stă în putere să ne adunăm cât mai mulți. Ne întâlnim anual câte 60-70 de nepoți și strănepoți! Eu mereu am fost cea mai mică dintre veri, și pe când au început să se organizeze aceste întâlniri, eram prima care mergea la culcare. Mulți dintre ei ar fi avut șansa, capacitatea și îndemânarea să facă pălării, doar că lucrurile s-au așezat în atelierul bunicului meu, iar apoi in cel al tatălui meu. Eu cred că decizia mea, alții spun că destinul m-a adus înapoi în Sebeș că să preiau o moștenire cu care am crescut.

Cu mintea nu cred în soarta, dar cu sufletul simt că există. Mă trezeam dimineața pe zgomotul făcut de piuă, vedeam în fiecare zi cum se cos pălăriile și simțeam în fiecare dimineață mirosul specific acestora. Nu îmi amintesc foarte multe lucruri din copilărie, dar sunt câteva imagini care mi-au rămas întipărite în minte.  Una dintre amintiri este cu bunicul meu, care nu ieșea din casă dacă nu își asorta șosetele cu batista de la sacou, dar care atunci când intra în atelierul de pălării, parcă uita de orice regulă vestimentară respectată cu strictețe în rest. Hainele pe care îi erau cusute inițialele și care îi erau create la Casa de Modă din Cluj- Napoca, se transformau intr-un training bej pe care și acum mi-l amintesc! Mâinile de contabil și pălărier în același timp, cu niște pete maro date de vârstă, atingeau pălăriile cu o pasiune care îmi vine greu să o expim în cuvinte. E curios cum tot ce îmi amintesc despre bunicul meu are legătură cu pălăriile. Era un contrast vizibil între omul elegant, contabilul șef al unei ferme din Petrești și pălărierul pasionat din atelierul din spatele casei. I se însenina privirea și i se ascuțea perfecționismul când venea vorba de pălării. A ținut la tradiție și la nume, și involuntar mi le-a transmis și mie. O teorie întâlnită des în cărțile de branding vorbește despre aromnia sunetelor și că este de preferat să eviți alăturarea mai multor consoane când alegi denumirea brandului, să fie destul de simplu de pronunțat, ușor de reținut sau să transmită beneficii. Vă spun din experiență că Dădârlat nu se încadrează în niciuna dintre regulile de mai sus. Dar mă încăpățânez să sfidez teoriile brandingului și să nu renunț sub nicio formă la acest nume pentru pălăriile noastre. De ce? Pentru că așa am fost învățată, să țin la origini, să cred în familie, să păstrez tradiția și să muncesc pentru această moștenire.

 

 

Distribuie acest articol



One thought on “De ce „Pălăria Dădârlat”?

Comentariile sunt oprite!

Top